Dan Petrescu este antrenorul momentului în Rusia. În primul său sezon la cârma formației de ligă secundă, Kuban Krasnodar, „Bursucul” a reușit să promoveze în prima ligă din Rusia.
Totodată, fostul jucător al lui Chelsea este unul din puținii antrenori care a avut puterea să îl refuze pe Gigi Becali atunci când i-a fost propus postul de antrenor al Stelei. Petrescu a recunoscut că nu i-a fost ușor să spună nu, dar a considerat că proiectul pe care îl începuse în Rusia trebuie dus până la capăt.
„N-am putut să plec, eram în competiție și nu aveam cum. Regret că a trebuit să refuz Steaua a doua sau a treia oară. Când am vrut eu nu s-a putut, când a vrut Steaua iar nu s-a putut, pentru că eram sub contract și era imposibil”, a declarat Dan Petrescu la Dolce Sport.
De asemenea, cel mai bun antrenor român al anului 2010 știe de ce are nevoie Steaua pentru a recupera distanța față de Oțelul: „Revenirea lui MM, păstrarea lui Lăcătuș, liniștea la club și 1-2 jucători”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER